Cu bicicleta in Delta Dunarii

Da ! Ai citit bine. Poti merge cu bicicleta in Delta Dunarii.

Va vom prezenta in cele ce urmeaza, un traseu realizat in aproape trei zile. Trebuie sa stiti ca o parte a traseului trebuie facuta cu ambarcatiuni, deoarece sunt zone care necesita traversare, de exemplu de pe malul stang al Dunarii pe cel drept in Sulina.

Traseul este unul cu grad de dificultate mediu, spre usor. Sunt si portiuni mai grele, in zona padurii Letea, unde daca nu a plouat cu o zi doua inainte, vei avea de a face cu un drum de nisip afanat, unde vei impinge de cateva ori bicicleta.

Pentru intregul traseu trebuie sa va pregatiti rezerve de apa, deoarece o data plecat dintr-un punct, este aproape imposibil sa gasiti surse de hidratare pana la destinatie.

Dar sa trecem la traseu. Acesta a fost impartit pe trei zile, astfel:

Ziua 1 – Tulcea, Pardina, Chilia Veche, Periprava.

Ziua 2 – Periprava, C.A. Rosetti, Letea, Sulina.

Ziua 3 – Sulina, Gorgova, Nufaru, Tulcea.

Ziua 1:

La ora 9:30 am luat nava Civitas, de pa faleza din Tulcea, catre localitatea Tudor Vladimirescu, o suburbie a orasului. Aceasta este prima traversare din traseul nostru. Dupa ce am ajuns in Tudor Vladimirescu, am urmat drumul 222N, catre nord, spre localitatea Cetalchoi.

Dupa aproximativ 15 Km, am ajuns la un punct de control al Politiei de Frontiera. Aici prezentam actele de identitate ( este foarte important sa le aveti la voi ) si apoi de la punctul de control am facut dreapta pe malul garlei Sireasa.

Traseul este bun, numai ca noi am prins aproape 2-3 km de noroi, deoarece plouase cu o zi inainte. A trebuit sa impingem bicicletele pe acesti 2-3 km, pana am ajuns la pod. Unii ii zic Podul Rosu, nu stiu exact cum se numeste.

De la pod, am mai mers inca vreo 6 km si am ajuns la Pardina. Aici am facut prima pauza, la alimentara din localitate.

Ne-am refacut proviziile de apa, am infulecat rapid cate ceva si am plecat mai departe catre Chilia Veche. Drumul catre Chilia Veche a fost excelent, desi un vant din dreapta fata ne-a cam suparat o buna bucata de drum. Dar am scapat, si iata-ne ajunsi in Chilia Veche.

Este esential sa ajungi la Chilia, undeva in jurul orei 16:00, pentru ca de aici vei lua vaporul catre Periprava. Daca nu ajungi la timp, va trebui sa apelezi la localnici, care te vor transporta cu barca pana la Periprava, insa costurile sunt destul de piperate, si in plus intr-o barca nu poti pune mai mult de patru biciclete, deci e nasol. Asa ca incearca sa ajungi la timp.


Se face imbarcarea pe nava, si in aproape o ora se ajunge la Periprava. Aici aveam cazarea si masa asigurata la pensiunea Miruna. Am beneficiat si de un furtun cu apa pentru a ne spala cat de cat bicicletele.

Asta a fost prima zi, dupa masa ( un bors de peste excelent ), ne-am imprastiat la casute, pentru un dus si un somn odihnitor.

In curand, prezentare ziua a II-a.

2 comentarii la „Cu bicicleta in Delta Dunarii

  • iunie 17, 2022 la 9:51 am
    Permalink

    Salut, anul asta mai faceti o tura de Delta ? Superbe peisaje.

    Răspunde
    • iulie 29, 2022 la 10:40 am
      Permalink

      Salut. Anul acesta este mai dificil de organizat, din cauza ca nu putem avea legatura navala intre Chilia Veche si Periprava, din cauza situatiei din Ucraina. Poate se va incerca un alt traseu, momentan nu este nimic stabilit.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *